În mediul online suntem mereu pe fugă, de parcă fiecare căutare ar fi un maraton. Fie că avem nevoie de un răspuns la întrebarea Cum fac cele mai bune brioșe? sau căutăm un produs x care să satisfacă corect o nevoie y, totul trebuie să se petreacă rapid, iar procesul trebuie să fie simplu și intuitiv.
Tu, în schimb, cel care deții un business prezent în acest mediu agitat, complicat, dar profitabil, vrei să ajungem la tine pe site.
- Dar cum facem asta?
- Și, dacă ajungem, găsim pe site-ul tău ceea ce căutăm?
- Dacă găsim ce căutăm, sunt șanse să și cumpărăm?
În cazul în care vrei răspunsurile ok la aceste întrebări, soluția este simplă: apelează la ajutorul unui specialist SEO cu experiență.
Sursă foto: www.medium.com
Totuși, probabil că vei spune că poți să îți oferi singur răspunsurile și, ce-i drept, chiar poți. Găsești informații free peste tot, însă trebuie să le triezi corect, să le alegi pe cele bune și să le dai deoparte pe cele rele. Iar acest lucru poate fi complicat și obositor.
Apoi, cea mai mare provocare apare când trebuie să implementezi strategie creată pe baza răspunsurilor. Plus că, orice campanie SEO este în continuă schimbare, astfel că trebuie să se adapteze constant cerințelor din online, exigențelor clienților tăi și să conducă la rezultate tot mai bune. Totul necesită timp, mult timp.
Întregul proces are nevoie astfel de atenția, know-how-ul, adaptabilitatea și creativitatea unui om care știe deja cum merg lucrurile cu motoarele de căutare.
DA! Necesită ajutorul unui specialist SEO cu vastă experiență, ce, pe deasupra, te va ajuta să economisești și timp prețios, îți va oferi extra sfaturi pentru o mai bună dezvoltare a afacerii și va reuși să-ți propulseze site-ul în topul căutărilor.
Cine este acest specialist SEO de care ai nevoie?
Motoarele de căutare sunt într-o continuă schimbare. Update după update, trebuie să faci în așa fel încât site-ul tău să rămână în top, să fie bine văzut atât de publicul tău țintă, cât și de motorul de căutare cu ajutorul căruia acesta caută informațiile de care are nevoie. Aici intervine specialistul SEO, care se va ocupa permanent de implementarea și dezvoltarea strategiilor SEO, astfel încât tu să obții rezultate.
Specialistul SEO este magicianul încă neînțeles, care prin tehnicile sale de optimizare on și off page, prin creativitate și simț analitic dezvoltat, reușește să urce un site în top-ul căutărilor și să-l mențină pe termen lung, adaptându-și mereu tacticile și metodele de lucru la „condițiile meteo” ale motoarelor de căutare.
Sursă foto: www.pixabay.com
Experiența lui în domeniu poate face diferența. Cu cât specialistul SEO are mai multă experiență, cu atât va ști mai bine cum să-și adapteze strategiile de lucru și să conducă către rezultate mai bune.
Unul dintre motivele pentru care am realizat acest articol este legat de acest lucru. Mulți dintre clienți ne-au spus cât de important este ca o campanie SEO să se găsească sub umbrela unui specialist SEO cu experiență.
Succesul unei campanii SEO se datorează în proporție de aproximativ 80% experienței specialistului responsabil de ea. Acesta are atât cunoștințele necesare realizării și implementării campaniei, cât și abilități de comunicare excelente, esențiale pentru menținerea unei relații de durată cu clientul.
Odată cu experiența, mai vin și alte atuuri. Un specialist SEO care face ce face de ani buni:
- Va ști să gestioneze relațiile cu clienții, explicând pe înțelesul acestora, cât mai corect și transparent, strategiile folosite.
- Va raporta constant clienților progresul site-urilor lor, prin analize periodice efectuate cu claritate, astfel încât să se observe rezultatele.
- Va respecta deadline-urile, pentru că are disponibilitatea de a lucra în termeni limită.
- Va facilita relația cu programatorii implicați în procesele de implementare a strategiilor de optimizare, deoarece are noțiuni importante de IT (HTML, CSS etc.).
- Va propune îmbunătățiri constante pentru site-uri datorită faptului că este mereu la curent cu noutățile din domeniu și are un spirit analitic foarte dezvoltat.
Care sunt beneficiile unei strategii SEO implementate de un specialist SEO cu experiență?
În cele ce urmează, vom menționa beneficiile unei strategii SEO implementate de un senior SEO, extrase din discuțiile pe care le-am avut până în prezent cu clienții noștri. Cum nu putem să le destăinuim acestora identitățile, ne rezumăm la a reformula informațiile primite și la a le expune sub forma unei liste.
Cu siguranță, cel mai important beneficiu al unei strategii implementate de un senior SEO este modul corect în care nevoile clientului sunt înțelese. Experiența face ca specialistul în optimizare să descopere mai rapid soluțiile menite să ajute în atingerea scopurilor stabilite și să le comunice pe înțelesul clientului.
Beneficiile unei strategii SEO implementate de un specialist SEO cu experiență
- Un specialist SEO cu experiență va identifica exact acele cuvinte cheie/expresii cheie relevante pentru afacerea ta. Astfel, clienții vor ajunge mai ușor pe site-ul tău, iar rata de conversie va crește. Motivul principal? Odată creat corect profilul de cuvinte cheie, atât în funcție de căutări, cât și în funcție de specificul afacerii tale, șansele ca cei care îți accesează site-ul să găsească ceea ce caută sunt foarte mari. La fel și cele de achiziție!
- Specialistul va analiza constant evoluția site-ului, identificând probleme precum spam, conținut irelevant pentru motorul de căutare, pagini neindexate, redirecționări incorecte etc. Astfel, îți va oferi propuneri și soluții pentru acestea, în timp util.
- Se va asigura că programatorul va rezolva problemele corect. Un specialist SEO cu experiență cunoaște deja foarte multe informații din zona IT, putând comunica mai eficient cu cel responsabil de repararea erorilor detectate în urma realizării unui Audit.
- Va optimiza paginile site-ului, va crea strategia de link building și pe cea de blog, adaptându-se ușor cerințelor în permanentă schimbare ale motoarelor de căutare și completând perfect întreaga strategie de marketing.
- Va comunica transparent cu tine, explicându-ți clar evoluția campaniei, prin rapoarte detaliate privind poziționare cuvintelor cheie în motorul de căutare, numărul de back-linkuri, evoluția la nivel de indexare a site-ului și, desigur, traficul organic.
În concluzie, dacă dorești servicii SEO, atunci caută o persoană care cunoaște bine domeniul și care, în ani, a reușit să-și perfecționeze metodele și să atingă mai ușor obiectivele unei strategii de optimizare. Caută un om calm, sigur pe el, ce poate să-ți ofere oricând informațiile de care ai nevoie, precum și propuneri de îmbunătățire a business-ului tău online.